𝑬.𝑺. 𝑫𝑵𝑨. 𝑳𝑨𝑼𝑹𝑬𝑵𝑪𝑬 𝑨𝑼𝑬𝑹, 𝑨𝑴𝑩𝑨𝑺𝑨𝑫𝑶𝑹𝑼𝑳 𝑹𝑬𝑷𝑼𝑩𝑳𝑰𝑪𝑰𝑰 𝑭𝑹𝑨𝑵𝑪𝑬𝒁𝑬 𝑰̂𝑵 𝑹𝑶𝑴𝑨̂𝑵𝑰𝑨, 𝑰̂𝑵 𝑽𝑰𝒁𝑰𝑻𝑨̆ 𝑳𝑨 𝑰𝑵𝑺𝑻𝑰𝑻𝑼𝑻̦𝑰𝑨 𝑷𝑹𝑬𝑭𝑬𝑪𝑻𝑼𝑳𝑼𝑰 𝑱𝑼𝑫𝑬𝑻̦𝑼𝑳 𝑷𝑹𝑨𝑯𝑶𝑽𝑨

Luând în considerare performanțele economice deosebite ale județului Prahova, la invitația Camerei de Comerț și Industrie Prahova, E. S. Dna. Laurence AUER a ales județul nostru ca reper optim pentru organizarea unei vizite de lucru menită să ducă la o cunoaștere reciprocă din punct de vedere social, economic și cultural.

Astfel, în programul de astăzi, s-a numărat și vizita la Instituția Prefectului Județul Prahova, unde E.S. a fost însoțită de DI. Michael Koriche, Atașat de Cooperare și Acțiune Culturală, dar și de Dl. Aurelian Gogulescu, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, alături de dr. Steluța Coculescu, director al Alianței Franceze Ploiesti.

Delegația a fost primită de prefectul Virgiliu Nanu și subprefectul Emil Drăgănescu, încântați de oportunitatea de a avea discuții cu privire la implicarea și cooperarea lumii francofone cu județul pe care aceștia îl reprezintă.

Relațiile României cu Republica Franceză se situează la un nivel foarte bun, Franța reprezentând, în mod tradițional, un partener privilegiat al țării noastre în plan european şi global.
Parteneriatul strategic cu Republica Franceză a fost lansat la 4 februarie 2008, ca urmare a semnării a unei Declaraţii comune de către Preşedinţii României şi Republicii Franceze. Parteneriatul presupune consultări permanente şi concertare în baza unui mecanism de cooperare şi schimb de informaţii, asupra principalelor dosare europene de actualitate, cu accent pe domeniile: protecţia mediului, transporturi, energie, dezvoltare regională. În februarie 2013, Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Franceză a fost actualizat, prin semnarea, de către Prim-miniştrii celor două ţări, a unei Foi de Parcurs pentru perioada 2013 – 2017.

𝐶𝑜𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑎̆: Franţa este primul partener al României în ceea ce privește cooperarea descentralizată (înfrățiri, relaţii de asociere, relaţii de colaborare, relaţii de prietenie, relaţii de cooperare şi relaţii de parteneriat). Până în prezent au avut loc 5 ediții ale Forumului cooperării descentralizate româno-franceze (Villefranche-de-Rouergue-2003, Cluj-Napoca – 2005, Nantes – noiembrie 2007, Constanța – iunie 2013, Lyon 2019), evenimente dedicate examinării stadiului cooperării descentralizate româno-franceze și a perspectivelor de continuare a colaborării în acest domeniu.

𝐶𝑜𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐𝑎̆: Conform datelor Institutului Național de Statistică, în 2021, volumul schimburilor bilaterale a fost de 8,91 mld. EUR, în creștere cu 12,8% față de anul 2020, din care exporturile 4,77 mld. EUR (+14,27%), iar importurile 4,14 mld. EUR (+11,31%) față de 2020. Balanța comercială a înregistrat un excedent pentru România de 628,2 mil. EUR.

La întâlnirea ce a avut loc astăzi la Instituția Prefectului, au fost trecute în revistă atât relațiile economice fructuoase ale județului nostru cu Republica Franceză, cât și relațiile din punct de vedere al educației, Municipiul Ploiești fiind un model de oraș diferit care găzduiește o filială a Alianței Franceze, promoter real al limbii, obiceiurilor și activitaților francofone.
În județul Prahova regăsim un număr de 98 de firme cu capital francez, dar și peste 25 de localități ce au încheiat parteneriate de cooperare/ înfrățire cu regiuni din Franța.

”Am convingerea că vizita Excelenței Sale va deschide noi orizonturi pentru acțiuni și colaborări comune și pe această cale, doresc să îmi arăt disponibilitatea de a consolida dialogul instituțional dar și de a dezvolta cooperarea în domeniile de interes comun. Prin intermediul întâlnirii de astăzi, reconfirmăm interesul pentru creșterea schimburilor comerciale și a investițiilor, respectiv dezvoltarea cooperării cu Republica Franceză în județul nostru.” a transmis prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu.

Drept amintire, prefectul i-a înmânat E.S Ambasadorul Franței, o copie a actului ce atestă vizita din județul nostru, în anul 1937 a Generalului Maurice Gamelin, Șeful Statului Major al Armatei Franceze începând cu anul 1931.