Comunicat de presă privind măsurile adoptate de C.J.S.U. Prahova în ședința din data de 27 martie 2021

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit în data de 27.03.2021, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr. 24/2021, privind adoptarea măsurilor care se impun pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din județ, în funcție de rata cumulată de incidență înregistrată la data de 26.03.2021 (calculată pentru perioada 10-23.03.2021).

Pentru acele U.A.T.-uri unde rata de incidență este egală sau mai mare de 4/1000 locuitori, măsurile adoptate de C.J.S.U. se aplică pentru 14 zile, începând cu data de 29.03.2021, iar unde rata de infectare este mai mare de 4/1000 locuitori, deciziile intră în vigoare din data de 28.03.2021, fiind valabile tot pentru o perioadă de două săptămâni.
Atât perioadele de restricții, cât și măsurile impuse pentru U.A.T-uri în funcție de rata de incidență sunt prezentate în anexele atașate acestui comunicat.

anexa perioada restrictii

anexa – masuri UAT-uri

Odată cu adoptarea acestei hotărâri încetează aplicabilitatea prevederilor altor acte similar ale C.J.S.U. Prahova contrare deciziilor de astăzi.
Toate hotărârile aprobate de C.J.S.U. Prahova pot fi consultate în varianta integrală pe site-ul www.isuprahova.ro.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
27 martie 2021