Comunicat de presă privind măsurile aprobate de CJSU Prahova prin Hotărârile nr.33 și nr.34

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova a aprobat două noi Hotătâri care vizează actualizarea măsurilor pentru o serie de unități administrativ-teritoriale, în funcție de rata de infectare/1000 locuitori, înregistrată la data de 19.04.2020 (Hotărârea nr.33), dar și schimbarea temporară a destinației inițiale în Centre de vaccinare împotriva COVID-19 a 28 de spații din tot județul unde, în prezent, se desfășoară imunizarea populației generale (Hotărârea nr.34).

În cazul Hotărârii nr.33, ca urmare a adresei Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, a fost constatată incidenţa cumulată la 14 zile, pe localităţi (U.A.T.), la data de 19.04.2021 prevăzută în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea punerii în aplicare a măsurilor specifice fiecărui interval de referinţă al incidenţei cumulate la 14 zile, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Prahova. Mai precis, scenariile au fost actualizate pentru 20 de UAT-uri.

Perioada de restricții și Hotărârea integrală nr.33/2021 le puteți consulta pe:  http://www.isuprahova.ro/pdf/Hotarari_CJSU/2021/Hot%20nr%2033%20din%2019.04.2021.pdf

Hotărârea nr.34/2021 privind schimbarea temporară a destinației mai multor spații din județ, în Centre de vaccinare împotriva COVID-19, o găsiți pe: http://www.isuprahova.ro/pdf/Hotarari_CJSU/2021/Hot%20nr%2034%20din%2019.04.2021.pdf