Informare de presă: CLCB Prahova a închis, astăzi, toate focarele de pestă porcină africană din județ

Doamna prefect Mădălina Lupea a convocat astăzi, 15 noiembrie, in ședința extraordinară, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova și și Centrului Local de Combatere a bolilor Prahova.
Astfel, au fost închise oficial cele 43 de focare de pesta porcina africana de pe raza județului Prahova și totodată a fost prezentat planul de măsuri pentru prevenirea apariției de noi focare in luna decembrie 2019.
In cadrul CJSU, a fost aprobat planul de măsuri pentru asigurarea condițiilor de desfășurare normala a activităților economice și sociale în sezonul de iarna 2019-2020 in județul Prahova. Totodată au fost aprobate actualizările Regulamentului de organizare și funcționare al CJSU din 2017 și a anexelor acestuia, a Schemei cu riscurile teritoriale a județului Prahova din anul 2019 și a anexelor acesteia, precum și a Planului de apărare în cazul producerii unei situații de urgență specifice riscului la cutremur/alunecări de teren la nivelul județului Prahova din 2016 și a anexelor acestuia.
În încheierea ședinței, reprezentantul ISU Prahova a prezentat concluziile exercițiului național de conducere fără acțiune în teren SEISM 2019.