Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova 03 decembrie 2020

Ploiești, 03.12.2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova 03 decembrie 2020

 

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 19644 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 564 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a șapte persoane de sex masculin (70, 71*, 75, 81, 82, 84, 84 ani) și altor cinci de sex feminin (52, 73, 74, 80, 83 ani). Cu excepția bărbatului în vârstă de 71 de ani, care nu figura cu antecedente medicale cunoscute, ceilalți aveau comorbidități.

Cele 142 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani)

Număr persoane

0 – 18 5
19 – 29 16
30 – 39 29
40 – 49 35
50 – 59 28
60 – 69 18
70 – 79 6
80 – 89 5
Peste 90 0
Total 142

 

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 384 paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile pentru pacienții cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.

(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 43183 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.

          Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori, este de 3,55.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 4157 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 6657 de persoane, 455 auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 92 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 155 sancțiuni (73 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 4 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg 55/2020, 65 – în cadrul acțiunilor punctuale, 13 – purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii), în valoare totală de 12500 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Instituția Prefectului – Județul Prahova

03 decembrie 2020