De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 27511 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 886 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese raportate au fost în rândul uneia două persoane de sex masculin (71, 81 ani), ambele cu comorbidități.
Cele 62 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) | Număr persoane |
0 – 18 | 6 |
19 – 29 | 7 |
30 – 39 | 10 |
40 – 49 | 12 |
50 – 59 | 9 |
60 – 69 | 10 |
70 – 79 | 6 |
80 – 89 | 2 |
Peste 90 | 0 |
Total | 62 |
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 191 de paturi sunt ocupate. La ATI, au fost raportate două paturi libere, dintre care unul este prevăzut cu ventilator. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)
Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 59972 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 0,76.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Au fost efectuate verificări la 1417 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către D.S.P. Prahova. Alți 2541 cetățeni au fost legitimați, 403 autovehicule au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului. Au fost verificate 89 de societăți comerciale.
În urma acestor demersuri au fost aplicate 62 sancțiuni (59 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 3 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020). Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 6500 lei.
––––––––-
Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 04 martie 2021, în județul Prahova au ajuns 76815 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 57495 doze Pfizer/BioNTech, 8520 produse de compania Moderna și 10800 de doze AstraZeneca.
Dintre acestea, au fost administrate 65172 doze (la ora raportării – 13:30). Stocul disponibil, în acest moment, este de 11567 doze vaccin (2277 – Pfizer/BioNTech, 3953 – Moderna, 5337 – AstraZeneca).
Au fost raportate trei noi doze „pierdute“ (1 – la centrul de vaccinare din Mizil, 2 – la două centre din Ploiești), numărul total ajungând astfel, în județul nostrum, la 76. Nu au fost înregistrate noi reacții adverse, în ultimele 24 de ore.
Până în prezent, 24076 persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.
––––––––-
Apelăm, în continuare, la cetățeni, pentru a adopta o conduită responsabilă și a respecta normele de protecție sanitară (purtarea corespunzătoare a măștii de protecție, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate).
Doar printr-un efort comun și susținut vom putea limita răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2.
Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.
Instituția Prefectului – Județul Prahova
04 martie 2021
One thought on “Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 04 martie 2021”
Comments are closed.