Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 31 august 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 4230  persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul celor confirmați de la începutul epidemiei, 141 de prahoveni au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

Cele 56 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 4
19 ani -29 ani – 5
30 ani -39 ani – 8
40 ani -49 ani – 11
50 ani -59 ani – 9
60 ani -69 ani – 4
70 ani -79 ani – 6
Peste 80 de ani- 9

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 285 de paturi sunt ocupate. La ATI, 18 locuri alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. Unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești este, în continuare, indisponibilă din cauza unei defecțiuni tehnice.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 923 de decizii de izolare și 3980 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 20184 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1773 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 1151 de persoane, 728 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 147 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 71 de sancțiuni (opt în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 62 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020, una pentru nerespectarea  măsurile de dimunare a impactului riscurilor Lg. 55/2020).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 20750 lei.

Ținând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 43/2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice și a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vor fi reluate activitățile cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, hotelurilor; a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în toate localitățile din Prahova. Chiar dacă sunt unități administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, depășește rata de infectare de 1,5/1000 de locuitori, cum este și cazul orașelor Breaza, Urlați, Băicoi, aici nu a fost identificată o răspândire comunitară, ci cazurile sunt în focare (comunități închise) și nici nu a fost constatat un trend crescător în ultimele două săptămâni. Totuși, toate localitățile care depășesc această rată de infectare vor fi monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova care, săptămânal, va prezenta analizele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în vederea stabilirii unor măsuri impuse de contextul respectiv.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Instituția Prefectului – Județul Prahova
31 august 2020