dsp prahova

COMUNICAT DE PRESĂ privind măsurile luate de CJSU Prahova pentru o serie de UAT-uri cu incidență ridicată

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit luni, 09.11.2020, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem  audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr.75/09.11.2020 privind aprobarea unor noi măsuri pentru combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Documentul aprobat astăzi de către membrii CJSU Prahova vine în completarea Hotărârii nr.74, adoptată, sâmbătă, 07.11.2020, în cadrul căreia au fost deja dispuse o serie de măsuri pentru unitățile administrative-teritoriale care, la momentul respective se aflau sub rata de incidență mai mare de 1,5/1000 de locuitori, respective 3/1000 de locuitori.

În completare față de cele aprobate, membrii CJSU au adoptat în cadrul Hotărârii nr.75/09.11.2020 punerea în aplicare a măsurilor specifice fiecărui interval de referință al incidenței ratei cumulate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare,  pentru următoarele unități administrativ-teritoriale:

  • Incidența cumulată mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori: Bănești (3,00), Drăgănești (2,95), Gornet (2,87), Gura Vadului (2,86), Vărbilău (2,72), Provița de Sus (2,59), Boldești-Scăeni (2,57), Măneciu (2,52), Scorțeni (2,47), Vălenii de Munte (2,39), Albești-Paleologu (2,20), Izvoarele (2,18), Șirna (2,15), Plopeni (2,05), Adunați (2,02), Comarnic (2,00), Salcia (1,97), Chiojdeanca (1,93), Dumbrăvești (1,93), Predeal-Sărari (1,79), Valea Doftanei (1,71), Secăria (1,67), Slănic (1,65), Posești (1,55), Colceag (1,54);
  • Pentru UAT-urile unde rata de incidență este între 1,5-3/1000 de locuitori, începând cu data de 11.2020 și aplicabile pentru o perioadă de 14 zile, au fost votate următoare măsuri:

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

  1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  1. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
  2. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
  3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  4. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  5. măsurile prevăzute la  4și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
  6. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • Incidența cumulată mai mare de 3/1000 locuitori: Poiana Câmpina (4,61), Câmpina (4,58), Urlați (4,26), Băicoi (4,11), Brazi (4,03), Telega (3,98), Plopu (3,68), Măgurele (3,46), Cocorăștii Colț (3,42), Bărcănești (3,20), Lipănești (3,20), Ciorani (3,20), Provița de Jos (3,14), Teișani (3,06), Bucov (3,03);
  • Pentru aceste UAT-uri au fost dispuse următoarele măsuri, începând cu data de 11.11.2020 și aplicabile pentru o perioadă de 14 zile:

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise

Măsurile specifice prevăzute de H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori:

  1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este este interzisă;
  2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
  3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective (livrare la domiciliu, takeaway);
  2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  3. măsurile prevăzute la  4și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Terasele care nu întrunesc caracteristicile enumerate (nu au acoperiș/plafon/tavan și care nu sunt delimitate de cel puțin doi pereți exteriori) rămân deschise în condițiile legii
  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale enumerate mai sus au obligația de a informa persoanele fizice/ persoanele juridice/ autoritățile care au locuința/sediul social/ punct de lucru în aceste unități administrativ-teritoriale cu privire la obligația respectării măsurilor prevăzute de H.G. nr. 856/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 vor fi actualizate ori de câte ori situația o impune.

Se aplică în mod corespunzător prevederile Hotărării C.J.S.U. Prahova nr. 74/07.11.2020 care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Prezenta hotărâre va putea fi consultată integral pe site-ul www.isuprahova.ro

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL PRAHOVA
09.11.2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 09 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, în Prahova, 12858 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 373 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a șapte persoane de sex feminin (57, 57, 63, 68, 71, 76, 80 ani) și a patru persoane de sex masculin (51, 52, 62, 77 ani), cu comorbidități.

Cele 593 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

  0-18 ani –   18
19-29 ani –   56
30-39 ani – 102
40-49 ani – 153
50-59 ani – 135
60-69 ani –   74
70-79 ani –   41
80-89 ani –   13
>= 90 ani –     1

* Precizare DSP Prahova

Aplicația Corona-Forms este în procedură de actualizare și, în momentul actual, conform noii metodologii, începând cu data de 1 noiembrie, sunt introduse rezultate de către centrele de testare, concomitent cu operațiunile similare efectuate de către DSP. Datele introduse de către laboratoare trebuie să fie alocate fiecărui județ. În ceea ce privește Prahova, parte dintre cazurile introduse zilele trecute nu fuseseră repartizate județului. Acestea au fost operate și s-au adăugat celor introduse separat și de către DSP Prahova

Astfel de corecții se vor mai face și zilele următoare, toate cazurile nealocate până în prezent, urmând să fie atribuite județelor aferente.

—————————————————————————

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 37021 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 3,77.

Dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 396 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Au fost efectuate verificări la 1329 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2668 persoane, 368 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 113 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 241 de sancțiuni (112 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, 96 – în cadrul acțiunilor punctuale, 22 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, 1 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către conducătorul auto).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 16600 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”, dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Instituția Prefectului – Județul Prahova
09 noiembrie 2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 06 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, în Prahova, 10972 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 354 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a trei persoane de sex feminin (63, 83, 89 ani) și a două persoane de sex masculin (63, 75 ani), cu comorbidități.

Cele 254 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 11
19-29 ani -27
30-39 ani – 31
40 – 49 ani -58
50 -59 ani – 66
60- 69 ani – 32
70 -79 ani – 16
80 – 89 ani – 12
>=90 ani -1

DSP Prahova a identificat un nou focar la un agent economic din Ploiești, fiind confirmați cu noul coronavirus 85 de angajați dintr-un total de 623. În cazul celor depistați pozitiv la testarea SARS-CoV-2, s-a stabilit că nu au o legătură epidemiologică corelată cu activitatea din fabrică. Persoanele cu test pozitiv sunt izolate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar contacții de serviciu, 15, s-au carantinat. Sunt implementate în unitate  măsurile pentru prevenirea și combaterea infecției cu SARS-CoV-2 și s-a efectuat dezinfecția tuturor spațiilor de lucru.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 36763 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 2,10.

În circuitul spitalelor din Prahova care tratează pacienți cu SARS-CoV-2, a intrat și Dentirad Hospital din Plopeni, cu o capacitate de 16 locuri pentru pacienții cu forme medii și ușoare ale bolii.

Dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 396 sunt ocupate. La ATI, dintre locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2, unul a fost raportat, în această dimineață, ca fiind liber. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2757 decizii de izolare și 13510 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 1315 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2201 persoane, 634 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 194 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 229 de sancțiuni (103 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, 83 – în cadrul acțiunilor punctuale, 28 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, 15 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către conducătorul auto).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 8500 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”., dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
06 noiembrie 2020

Situația cazurilor active confirmate cu SARS-CoV-2, la data de 04.11.2020, la nivelul județului Prahova

Localitatea Nr. cazuri active Populație Rata de infectare la 1000 locuitori
Mun. Ploiești 558 225662 2,47
Mun. Câmpina 93 36477 2,55
Oraș Azuga 8 4712 1,70
Oraș Băicoi 34 18978 1,79
Oraș Boldești Scăeni 21 11684 1,80
Oraș Breaza 24 16181 1,48
Oraș Bușteni 30 9546 3,14
Oraș Comarnic 15 11995 1,25
Oraș Mizil 10 16107 0,62
Oraș Plopeni 10 8767 1,14
Oraș Sinaia 25 11248 2,22
Oraș Slănic 3 5448 0,55
Oraș Urlați 29 11740 2,47
Oraș Vălenii de Munte 18 13793 1,31
Comuna Adunați 2 1976 1,01
Comuna Albești-Paleologu 6 5453 1,10
Comuna Aluniș 3 3250 0,92
Comuna Apostolache 1 2066 0,48
Comuna Ariceștii Rahtivani 19 8328 2,28
Comuna Ariceștii Zeletin 0 1196 0
Comuna Baba Ana 0 4090 0
Comuna Balta Doamnei 4 2318 1,73
Comuna Bătrâni 4 2085 1,92
Comuna Bălțești 2 3863 0,52
Comuna Bănești 6 5672 1,06
Comuna Bărcănești 11 9512 1,16
Comuna Berceni 13 6389 2,03
Comuna Bertea 5 3014 1,66
Comuna Blejoi 27 9396 2,87
Comuna Boldești Grădiștea 0 1611 0,00
Comuna Brazi 19 8447 2,25
Comuna Brebu 24 7089 3,39
Comuna Bucov 23 11568 1,99
Comuna Călugăreni 0 1128 0,00
Comuna Cărbunești 1 1683 0,59
Comuna Ceptura 0 4379 0
Comuna Cerașu 2 4443 0,45
Comuna Chiojdeanca 0 1555 0
Comuna Ciorani 14 6570 2,13
Comuna Cocorăștii Colț 4 2922 1,37
Comuna Cocorăștii Mislii 8 3302 2,42
Comuna Colceag 5 4559 1,10
Comuna Cornu 10 4212 2,37
Comuna Cosminele 0 956 0,00
Comuna Drăgănești 3 4747 0,63
Comuna Drajna 4 5335 0,75
Comuna Dumbrava 2 4497 0,44
Comuna Dumbrăvești 4 3633 1,10
Comuna Fântânele 3 1958 1,53
Comuna Filipeștii de Pădure 6 10517 0,57
Comuna Filipeștii de Târg 9 8285 1,09
Comuna Florești 21 7902 2,66
Comuna Fulga 2 3041 0,66
Comuna Gherghița 3 1919 1,56
Comuna Gorgota 8 4869 1,64
Comuna Gornet 0 2792 0,00
Comuna Gornet-Cricov 5 2180 2,29
Comuna Gura Vadului 5 2100 2,38
Comuna Gura Vitioarei 6 6036 0,99
Comuna Iordăcheanu 3 5252 0,57
Comuna Izvoarele 9 6413 1,40
Comuna  Jugureni 0 510 0,00
Comuna Lapoș 3 1137 2,64
Comuna Lipănești 7 5309 1,32
Comuna Măgurele 12 4629 2,59
Comuna Măgureni 7 6376 1,10
Comuna Măneciu 9 10316 0,87
Comuna Mănești 8 3924 2,04
Comuna Olari 2 1906 1,05
Comuna Păcureți 0 2001 0,00
Comuna Păulești 29 6983 4,15
Comuna Plopu 7 2445 2,86
Comuna Podenii Noi 6 4993 1,20
Comuna Poiana Câmpina 8 4993 1,60
Comuna Poienarii Burchii 4 4636 0,86
Comuna Posești 1 3874 0,26
Comuna Predeal-Sărari 2 2230 0,90
Comuna Provița de Jos 2 2227 0,90
Comuna Provița de Sus 1 1928 0,52
Comuna Puchenii Mari 21 8280 2,54
Comuna Râfov 12 5559 2,16
Comuna Salcia 0 1016 0,00
Comuna Sălciile 5 1893 2,64
Comuna Sângeru 0 5536 0,00
Comuna Scorțeni 7 5668 1,24
Comuna Secăria 0 1201 0,00
Comuna Șirna 7 4652 1,50
Comuna Șoimari 2 2998 0,67
Comuna Șotrile 2 3324 0,60
Comuna Starchiojd 4 3614 1,11
Comuna Ștefești 3 2256 1,33
Comuna Surani 1 1814 0,55
Comuna Talea 2 998 2,00
Comuna Târgșoru Vechi 16 11267 1,42
Comuna Tătaru 0 926 0,00
Comuna Teișani 6 3599 1,67
Comuna Telega 8 5274 1,52
Comuna Tinosu 8 2353 3,40
Comuna Tomșani 11 4288 2,57
Comuna Vadu Săpat 1 1613 0,62
Comuna Valea Călugărească 17 10795 1,57
Comuna Valea Doftanei 5 6425 0,78
Comuna Vărbilău 8 6616              1,21
Comuna Vâlcănești 2 3707 0,54
Fara localitate 1
TOTAL CAZURI ACTIVE 1440 792935 1,82

Sursa: CJCCI PRAHOVA

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 04 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 10322 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 347 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a trei persoane de sex feminin (66, 67, 70 ani) și a opt persoane de sex masculin (52, 57, 64, 67, 69, 71, 81, 82 ani), cu comorbidități.

Cele 261 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 14
19-29 ani – 22
30-39 ani – 26
40 – 49 ani – 70
50 -59 ani – 58
60- 69 ani – 37
70 -79 ani – 23
80 – 89 ani – 11
Peste 90 ani -0

Direcția de Sănătate Publică Prahova a identificat noi focare la Spitalul Municipal Schuller Ploiești, fiind confirmațe cu noul coronavirus 17 cadre medicale din secția Oncologie (4 persoane), compartimentul de Radioterapie (6), laboratorul de analize medicale (4) și laboratorul de Radioterapie (3). Personalul medico-sanitar a fost izolat la domiciliu, fiind realizată dezinfecția spațiilor. Activitatea în secțiile respective este asigurată de personalul care nu a fost infectat cu noul coronavirus, în condiții de maximă siguranță.

Un alt focar a fost înregistrat la Complexul de Servicii Comunitare Fântânele, unde 44 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, nouă sunt din rândul personalului, iar 35 sunt beneficiari. Cei din urmă au fost izolați în unitatea medico-socială, fiind monitorizați de un medic specialist. Spațiile au fost dezinfectate.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 35727 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,82.

Dintre cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 379 sunt ocupate. La ATI, dintre locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2, unul a fost raportat, în această dimineață, ca fiind liber. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2693 decizii de izolare și 12715 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 911 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2263 de persoane, 536 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 141 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 174 de sancțiuni (83 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, 2 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, 52 – în cadrul acțiunilor punctuale, 36 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, 1 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către conducătorul auto).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 9000 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”., dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358. 

Instituția Prefectului – Județul Prahova
04 noiembrie 2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 03 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 10061 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 336 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a șase persoane de sex feminin (59, 59, 82, 84, 85, 89 ani) și a patru persoane de sex masculin (69, 72, 78, 82 ani), cu comorbidități.

Cele 174 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 6
19-29 ani -15
30-39 ani -23
40 – 49 ani -34
50 -59 ani – 33
60- 69 ani – 25
70 -79 ani – 17
80 – 89 ani – 21
Peste 90 ani -0

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 35489 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,78.

Dintre cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 354 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2610 decizii de izolare și 12433 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 1258 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 3084 de persoane, 565 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 166 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 208 de sancțiuni (103 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, 2 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, 74 – în cadrul acțiunilor punctuale, 28 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, 1 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către conducătorul auto).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 14500 lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuale, oamenii legii au deschis și un dosar de cercetare penală, în baza art. 352 CP privind Zădărnicirea combaterii bolilor, alin. (1) – Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”., dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 Instituția Prefectului – Județul Prahova
03 noiembrie 2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 02 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9887 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 326 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a trei persoane de sex feminin (39, 71, 73 ani) și a patru persoane de sex masculin (61, 62, 75, 76 ani), cu comorbidități.

Cele 122 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 4
19 ani -29 ani – 12
30 ani -39 ani – 28
40 ani -49 ani – 37
50 ani -59 ani – 18
60 ani -69 ani – 12
70 ani -79 ani – 5
Peste 80 de ani – 6

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 34975 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,81.

Dintre cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 378 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2543 decizii de izolare și 12181 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 1467 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2673 de persoane, 551 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 223 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 235 de sancțiuni (107 pentru pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, 84 sancțiuni aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, 29 purtarea necoresp de catre pasageri a mastii de protecție in transport in comun, una a fost aplicată operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, 14 aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 32500 lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuale, oamenii legii au deschis și două dosare de cercetare penală, în baza art. 352 CP privind zădărnicirea combaterii bolilor, alin. (2) – prevenirea sau combaterea bolilor infecțioase.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”., dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
02 noiembrie 2020

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 01 noiembrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9765 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 319 pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimul deces înregistrat au fost în rândul unei persoane de sex masculin (69 ani), cu comorbidități.

Cele 121 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani)/ Număr persoane
0 – 18  – 20
19 – 29 – 15
30 – 39 – 21
40 – 49 – 27
50 – 59 – 23
60 – 69 – 13
70 – 79 – 1
80 – 89 – 1
Peste 90 – 0
Total = 121

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 412, dintre care 373 de paturi sunt ocupate. La ATI, nu a fost raportat niciun loc liber pentru pacienții cu SARS-CoV-2.
(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2522 de decizii de izolare și 12105 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 34943 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,74.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1448 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2937 de persoane, 548 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 201 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 192 sancțiuni (92 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, două pentru fapte de natură economică în context COVID-19, 74 aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, 20 pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, patru pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către conducătorul auto, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei), în valoare totală de 17000 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 31 octombrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9644 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 318 pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a două persoane de sex feminin (50, 73 ani) și a unei persoane de sex masculin (69 ani). Toți aveau comorbidități.

Cele 75 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani)/ Număr persoane
0 – 18 – 3
19 – 29 – 2
30 – 39 – 9
40 – 49 – 20
50 – 59 – 16
60 – 69 – 15
70 – 79 – 7
80 – 89  – 2
Peste 90 – 1
Total = 75

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 412, dintre care 367 de paturi sunt ocupate. La ATI, nu a fost raportat niciun loc liber pentru pacienții cu SARS-CoV-2.
(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2518 de decizii de izolare și 11883 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 34879 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,71.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1235 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2765 de persoane, 559 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 286 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 229 sancțiuni (116 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 85 aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, 22 pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, patru pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către conducătorul auto, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei), în valoare totală de 6000 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 30 octombrie 2020

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9569 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 315 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a șase persoane de sex feminin (30, 44, 74, 78, 77, 84 ani) și a cinci persoane de sex masculin (50, 58, 64, 75, 77 ani). Aveau comorbidități, cu excepția bărbatului de 58 de ani care nu figura în dosarul medical cu vreo afecțiune.

Cele 152 persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din județ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

0-18 ani – 9
19 ani -29 ani – 13
30 ani -39 ani – 27
40 ani -49 ani – 37
50 ani -59 ani – 34
60 ani -69 ani – 16
70 ani -79 ani – 13
Peste 80 de ani – 3

Conform DSP Prahova, la Spitalul Azuga, 20 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. 16 cazuri sunt din rândul personalului medico-sanitar și auxiliar, trei pacienți și un caz de la Serviciul de pază (serviciu externalizat). Pacienții au fost externați și izolați la domiciliu, fiind monitorizați de medicul de familie. Și personalul este izolat la domiciliu, tot sub monitorizarea medicilor de familie.

De asemenea, la Penitenciarul de femei din Târgșoru Vechi, secția Semideschis, a fost înregistrat un focar cu zece cazuri. Conform informațiilor DSP Prahova, initial, o deținută a prezentat simptomatologie sugestivă COVID, fiind testată pozitiv. Cele nouă colege de camera, fiind contacte apropiate, au fost testate, iar rezultatul tuturor a fost pozitiv. Toate cazurile sunt internate și monitorizate la Spital Jilava. Ancheta epidemiologică este în derulare

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 34653 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,85.

Dintre cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 357 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2505 decizii de izolare și 11670 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 1636 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 3037 de persoane, 556 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 187 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 225 de sancțiuni (132 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 65 sancțiuni aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, două pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageria măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei)

Valoarea totală a amenzilor a fost de 9000 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”., dar și pe www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
30 octombrie 2020