
Astfel că, la ședința de astăzi, din partea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova a fost prezentă doamna consilier Frangulea care a prezentat o evidență la zi a centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice, avizate în județul Prahova.
În a doua parte a întâlnirii, reprezentantul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a făcut o scurtă prezentare a celor 13 centre rezidențiale din coordonarea direcției, punând accent pe Centrul pentru Persoane Vârstnice Fântânele, de unde au fost invitate două beneficiare care au vorbit despre condițiile pe care centrul le oferă și despre modul acestora de organizare zilnică.