Pe data de 25 octombrie 2024, la sediul Instituției Prefectului Județul Prahova, a avut loc ședința lunară a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi, unde au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de invitați speciali. Printre cei prezenți s-au numărat domnul Alexandru Corneliu, Director General Adjunct al Direcției Generale pentru Relațiile cu Institușiile Prefectului și doamna Ornella Adriana Zecheru, Director General al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Prahova.
Ordinea de zi a întâlnirii a inclus următoarele puncte importante:
• Punctul 1: Analiza situației cetățenilor români de etnie romă din județul Prahova care nu dețin acte de identitate sau certificate de naștere. Datele centralizate referitoare la această categorie de cetățeni au fost prezentate de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale prahovene, membri ai GLM.
• Punctul 2: Discuții diverse cu tema „Prezentarea situației elevilor români de etnie romă cu posibilități financiare reduse”, subiect abordat de doamna Ramona Gheorghe, Inspector Școlar pentru minoritatea romă, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Aceste ședințe lunare contribuie la consolidarea colaborării între instituțiile județene și comunitatea locală pentru a îmbunătăți integrarea socială și educațională a cetățenilor români de etnie romă din județul Prahova.