📠CALL CENTER ÎN CADRUL INSTITUȚIEI PREFECTULUI JUDEȚUL PRAHOVA PENTRU SPRIJINIREA ACTIVITĂȚII DSP PH

Instituția Prefectului Județul Prahova pune la dispoziția prahovenilor un call center care sprijină activitatea Direcției de Sănătate Publică Prahova în efectuarea de anchete epidemiologice și preia apeluri de la cetățenii interesați să obțină informații despre vaccinarea împotriva virusului SARS-COV2, testare și obținerea certificatelor digitale privind Covid-19.

Acest call center va funcționa în sala de ședinte a Palatului Administrativ, pusă la dispoziție de Consiliul Județean Prahova, timp de aproximativ o lună de zile cu ajutorul voluntarilor din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova și al voluntarilor de la Crucea Roșie.

Până în prezent și-au manifestat dorința de a prelua apeluri în call center inclusiv angajați ai Instituției Prefectului Județul Prahova, în afara orelor de program. Toți voluntarii sunt instruiți și coordonați de un medic epidemiolog desemnat de Direcția de Sănătate Publică Prahova.

Astfel, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale și al MAPN prin Baza 2 Logistică Valahia, la nivelul județului Prahova a fost practic, extins call center-ul deja existent la DSP Prahova prin suplimentarea cu 10 linii telefonice.

Acest proiect este unic la nivel județean, poate chiar national, din punct de vedere al organizării activității.

Cetăţenii pot apela, în intervalul orar 08.00- 20.00, de luni până vineri, numărul unic de call-center 021.414.44.44.

La acest număr de telefon, aceștia pot primi informaţii despre: decizii de izolare/carantinare, transmiterea rapoartelor medicale, comunicarea rezultatelor testărilor prin metoda RT-PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, informaţii despre testări rapide antigen, măsuri de igienă, derogări de la măsura de carantinare, informaţii despre tipul de vaccine și programul centrelor fixe de vaccinare anti-COVID din Prahova, informații despre medicii de familie implicați în procesul de vaccinare, farmacii autorizate pentru testare etc.

Call center-ul funcționează începând cu data de 8 noiembrie și în prima săptămână de activitate, vountarii DSP au preluat aproximativ 500 de apeluri.

”Valul 4 al pandemiei de Covid-19 a suprasolicitat activitatea DSP și SAJ, ceea ce a făcut ca în județul Prahova să avem un număr foarte mare de solicitări privind anchetele epidemiologice și implicit, eliberarea documentelor necesare în urma trecerii prin boală. Activitatea celor două instituții s-a suprapus cu numărul mare de solicitări pentru testarea la domiciliu și obținerea certificatelor digitale Covid-19.

Am decis împreună cu toate instituțiile implicate să sprijinim aceste activități pentru a oferi cetățenilor informațiile de care au nevoie, în cel mai scurt timp” spune Cristian Ionescu, prefectul județului Prahova.

Pentru a putea activa în regim de 12 ore pe zi, în intervalul orar 8.00- 20.00, considerăm că ajutorul oricărui voluntar este binevenit. Toți cei care doresc să se înscrie pentru una dintre cele 3 ture a câte 4 ore stabilite în programul zilnic ( 8-12, 12-16 și 16-20) pot trimite un e-mail, menționând datele de contact, experiența și motivul implicării, pe adresa: relatii_cu_publicul@prefecturaprahova.ro,  și vor fi contactați de un reprezentant al Instituției Prefectului Județul Prahova.

Selecția și programarea voluntarilor care să sprijine activitatea call center-ului se va face în funcție de turele rămase descoperite după programarea voluntarilor deja implicați. Prioritare sunt persoanele cu o minimă experiență într-un call center, care au urmat un curs de prim ajutor și sunt dispuse să urmeze procedura pentru semnarea unui contract de voluntariat cu DSP Prahova.

Atașăm meniul call center-ului astfel încât cetățenilor să le fie mai ușor să acceseze informațiile de care au nevoie.

Instituția Prefectului – Județul Prahova

16 noiembrie 2021