Comunicat de presă privind măsurile adoptate de C.J.S.U. Prahova în ședința din data de 12 martie 2021

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit vineri, 12.03.2021, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr. 18/2021, privind scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ începând cu data de 15.03.2021, și Hotărârea nr. 19/2021 prin care se actualizează lista spaţiilor identificate de către autoritățile administrației publice locale pentru care se aprobă schimbarea temporară a destinaţiei inițiale în Centre de vaccinare împotriva COVID-19, pentru etapa a II-a de vaccinare.

Prin Hotărârea nr. 18/2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, a adoptat actualizarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Prahova, începând cu data de 15.03.2021.

Deciziile au fost luate în baza propunerilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județul Prahova, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova.

Scenariile aprobate de către CJSU le puteți consulta în AICI.

Conform prevederilor Hotărârii nr. 19/2021, pentru etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, a fost actualizată lista spaţiilor identificate de către autoritățile administrației publice locale pentru care se aprobă schimbarea temporară a destinaţiei inițiale în Centre de vaccinare împotriva COVID-19.

 

 

Nr. Localitate Denumire Adresa
1. Ploiești COLEGIUL NAțIONAL

AL. I. CUZA

SALA DE SPORT

ploiești

STR. TREI IERARHI NR. 10

2. Ploiești FOSTUL LICEU LUDOVIC MRAZEK-CLăDIRE CORP II

 

ploiești

STR. MIHAI BRAVU NR 241

3. PLOIEȘTI Centrul Medical Mediurg

 

Ploiești

strada Plugari nr. 1 bis

 

4. CâMPINA Casa Tineretului câmpina

BD. N. BĂLCESCU 50

5. BUȘTENI Centrul Cultural

Aurel Stroe

 

Bușteni

bld. Libertății 93

 

6. MIZIL Sala de Sport

 

Mizil

str. Stadionului F.N.

7. SINAIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ

GEORGE ENESCU SINAIA

 

SINAIA

B-DUL CAROL I NR. 36

8. BĂICOI Sala de Sport Tineretului BĂICOI

STR. REPUBLICII NR. 10

9. BUCOV

 

 

SALA DE SPORT BUCOV

Aleea grădiniței nr. 2

Direcția de Sănătate Publică Prahova a avizat temporar funcţionarea centrelor de vaccinare pentru perioada derulării campaniilor de vaccinare, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 2171/181/M.223/4380/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Lista Centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 va fi actualizată ori de câte ori situația o impune.

Toate hotărârile aprobate de C.J.S.U. Prahova pot fi consultate în varianta integrală pe site-ul www.isuprahova.ro.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
12 martie 2021

Foto cu caracter ilustrativ