Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până duminică, 07 noiembrie 2021, ora 21:00, în județul Prahova au ajuns 620.795 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care:
– 451.515 doze Pfizer/BioNTech,
– 52.180 produse de compania Moderna,
– 28.880 de doze AstraZeneca,
– 88.220 de doze Johnson & Johnson
Dintre acestea, numărul de doze de vaccin administrate până în data de 07 noiembrie 2021 este de 500.117 (+ 1.835 față de ziua anterioară), din care 187.876 (+ 491 față de ziua anterioară) reprezintă doza 2 și 36.744 (+533 față de ziua anterioară) reprezintă doza 3. Din totalul de 500.117 doze, 52.586 doze au fost administrate cu vaccin Johnson & Johnson (+ 263 doze).
Stocul disponibil, în acest moment, este de 88.008 doze de vaccin.
De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 7.187 doze pierdute în procesul de vaccinare și 69 de reacții adverse post imunizare (RAPI).
Instituția Prefectului – Județul Prahova susține campania de imunizare împotriva COVID-19 și recomandă cetățenilor să se înscrie în procesul de vaccinare prin intermediul medicului de familie, al angajatorului sau al platformei electronice disponibilă la https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/;
Vaccinarea este gratuită și voluntară !
Instituția Prefectului – Județul Prahova
08 noiembrie 2021