COMUNICAT DE PRESĂ

Ploieşti, 19.01.2022

Nr. 1.025

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Întâlnire de lucru la Instituția Prefectului Județul Prahova cu

domnul  doctor Raed Arafat -Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

          Domnul doctor Raed Arafat – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a efectuat o vizită astăzi, 19 ianuarie 2022, în județul Prahova. Șeful DSU a fost însoțit de general-locotenent Dan Paul Iamandi, directorul general al Direcției Generale Protecție Civilă, col. Marius Dogeanu, și șeful Serviciului Formare în Medicină de Urgență, din cadrul Direcției Generală Urgențe Medicale, dr. Alin Popa.

         Prima întâlnire de lucru s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului Județul Prahova, unde Șeful DSU a fost întâmpinat de prefectul Virgiliu Daniel Nanu și de subprefectul Alexandru Vane.

          La această întâlnirea au participat reprezentanții structurilor din județul Prahova aflate în coordonarea DSU: Lt. col. Muscalu Alexandru – Inspectoratul Județean de Situații de Urgență Prahova, dr. Ipatie Mădălin – Serviciul de Ambulanță Județean și dr. Nica Bogdan – managerul Spitalului Județean de Urgență.

          Discuțiile au fost purtate în vederea stabilirii unor direcții de acțiune viitoare precum și prezentarea, analizarea și rezolvarea problemelor identificate de fiecare serviciu în parte, dar și teme legate de pregătirea răspunsului în contextul actual al creșterii numărului de cazuri cu SARS-CoV-2.

          În cadrul discuțiilor, prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu și-a manifestat susținerea pentru serviciile de urgență județene, amintind necesitatea optimizării acestora, mai ales în relațiile cu cetățenii.

         Ulterior, delegația a vizitat Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, stația Serviciului Județean de Ambulanță și sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova.

Instituția Prefectului – Județul Prahova

19 ianuarie 2022