La nivelul Instituției Prefectului Județul Prahova, lunar, au loc ședințe ale Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor agricole și a celor forestiere (fond funciar), sub conducerea și coordonarea prefectului, Virgiliu Daniel Nanu, în calitate de președinte al acestei comisii.
În ședința de ieri, 17 februarie 2022 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate, a fost analizat un număr de 86 de propuneri ale U.A.T-urilor din județ privind eliberarea titlurilor de proprietate privată. Dintre acestea, se evidențiază comisia locală de fond funciar a comunei Bătrâni care a înaintat spre analiză un număr de 35 de dosare, astfel, putând fi un exemplu de bună practică în ceea ce privește efectuarea lucrărilor de înregistrare sistematică și pe sectoare cadastrale finanțate din fondul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), mai ales datorită faptului că relieful acestei comune este unul colinar.
În cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară demarat de ANCPI în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, sunt finanțate, lucrările de înregistrare sistematică inițiate de unități administrativ-teritoriale (UAT), având ca obiect atât sectoare cadastrale care cuprind imobile din extravilan, cât și sectoare cadastrale mixte, care cuprind imobile din extravilan și din intravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor.
Amintim aici faptul că, o bună cooperare între instituțiile implicate în derularea lucrărilor de înregistrare sistematică (primării, executanți, ANCPI/ OCPI) reprezintă cheia succesului pentru implementarea corespunzătoare a proiectelor de acest gen.
Primăria și comunitatea locală sunt principalii beneficiari ai proiectelor de înregistrare sistematică, deci este foarte importantă implicarea lor în toate etapele de derulare.
În cadrul aceleași ședințe, au fost analizate:
– 3 contestații formulate împotriva comisiilor locale;
– 2 poziții de validare a dreptului de proprietate;
– 3 propuneri de constituire a dreptului de proprietate;
– 6 propuneri de retragere, rescriere, modificare și anulare a unor titluri de proprietate.
Instituția Prefectului – Județul Prahova – 18 februarie 2022