COMUNICAT DE PRESĂ – Centrele de vaccinare operaționale în etapa a III-a, în Prahova. Nou apel adresat medicilor

  • Aproape 700 de persoane așteaptă deschiderea centrului de vaccinare din Ciorani
  • 3 fluxuri noi pentru Astra-Zeneca și alte 10 pentru vaccin Pfizer, operaționalizate în această săptămână

Instituția Prefectului județului Prahova face, din nou, un apel către medici pentru a se alătura acestei campanii de vaccinare, având posibilitatea de a câștiga venituri suplimentare care pot ajunge până la 15.000 lei/lunar.

Aproape 700 de persoane deja înscrise pentru vaccinarea anti COVID-19 pe lista centrului de la Ciorani, precum și populația din unitățile administrativ teritoriale învecinate sunt, momentan, în imposibilitatea de a se imuniza. Deși autoritățile județene și locale au făcut toate demersurile premergătoare deschiderii centrului de aici, lipsa medicilor specialiști împiedică operaționalizarea acestuia.

 Cei interesați sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0753.930.252, pus la dispoziție de către Instituția Prefectului județului Prahova pentru a sprijini autoritățile locale.

Până la soluționarea situației de la Ciorani, în această săptămână, în Prahova, 13 noi fluxuri de vaccinare vor fi deschise în cadrul celei de-a III-a etape de imunizare împotriva noului coronavirus.

Primele trei noi fluxuri au fost operaționalizate astăzi, 12 aprilie, în centrele din Florești, Valea Călugărească și Păulești, unde este administrat vaccin al companiei Astra Zeneca. În data de 13 aprilie, vor fi deschise zece noi fluxuri pentru vaccinul Pfizer în centre din Ploiești, Câmpina, Urlați, Brazi, Filipeștii de Pădure, Brebu, Breaza, Berceni și Măneciu (detalii aveți în tabelele de mai jos).

CENTRE OPERAȚIONALE DIN DATA DE 12 APRILIE 2021                                                                                                                                

PRODUS LOCALITATE NR. TOTAL FLUXURI IN RENV NUME CENTRU DE VACCINARE
ASTRA ZENECA Florești 1 Cămin Cultural Călinești, com. Florești
ASTRA ZENECA Valea Călugărească 1 Sala de Sport Valea Călugărească
ASTRA ZENECA Păulești 1 Sala Multifuncțională Păulești

CENTRE OPERAȚIONALE DIN DATA DE 13 APRILIE 2021                                                                                                                                

PRODUS LOCALITATE NR. TOTAL FLUXURI IN RENV NUME CENTRU DE VACCINARE
PFIZER Ploiești 1 Spital Municipal (Schuller) Ploiești
PFIZER Câmpina 1(flux suplimentar) Casa Tineretului
PFIZER Urlați 1 Casa de Cultură
PFIZER Breaza 1 Sala de Sport – Liceul Aurel Vlaicu
PFIZER Filipeștii de Pădure 1 Sala de Festivități a Clubului Mineru din Filipeștii de Pădure
PFIZER Brebu 1 Căminul Cultural
PFIZER Brazi 1 Sala de Sport din Brazii de Sus
PFIZER Berceni 1 Căminul Cultural Corlătești
PFIZER Măneciu 2 Sala Multifuncțională a Școlii Gimnaziale – Măneciu Pământeni

 Acestea vin în completarea celorlalte centre deja funcționale din județul nostru:

PRODUS LOCALITATE NR. TOTAL FLUXURI IN RENV NUME CENTRU DE VACCINARE
PFIZER Ploiești 4 COLEGIUL NATIONAL AL I CUZA, SALA DE SPORT
PFIZER Ploiești 2 FOSTUL LICEU LUDOVIC MRAZEK-CLADIRE CORP II
PFIZER Ploiești 2 FOSTUL LICEU LUDOVIC MRAZEK-CLADIRE CORP II- Centru S
PFIZER Câmpina 2 Spitalul de Psihiatrie Voila
PFIZER Câmpina 1 Casa Tineretului
PFIZER Sinaia 1 Sc. Gimnaziala George Enescu 2- Centru S
PFIZER Băicoi 1 Sala de Sport Tineretului
MODERNA Ploiești 1 Spitalul de Pediatrie Ploiesti
MODERNA Plopeni 1 Cantina Centrului de Plasament
MODERNA Bucov 1 Sala de Sport Bucov
ASTRA ZENECA Ploiești 3 CM Mediurg
ASTRA ZENECA Sinaia 1 Sc. Gimnaziala George Enescu
ASTRA ZENECA Bușteni 1 Centrul Cultural Aurel Stroe
ASTRA ZENECA Mizil 1 Sala de Sport Mizil

În cazul centrelor care au fost funcționale în primele două etape, în Spitalul Județean de Urgență Ploiești – sediu Nord și sediu Boldescu, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Orășenesc Urlați, Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, acestea vor fi închise după administrarea dozelor de rapel.

Reamintim modalitățile de programare pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro

Conform Ordinului pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, conducerea operativă a acestor centre se realizează după cum urmează:

  1. la nivel central – Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID 19
  2. la nivel județean/al municipiului București – Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), în care sunt desemnate persoane responsabile din cadrul Instituției Prefectului, cu rol de coordonare la nivel județean/municipiului București, consiliul județean/consiliul general al municipiului București, cu rol de sprijin, direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București, cu rol de coordonare a activităților din punct de vedere medical, reprezentanți din structuri ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, cu rol de coordonare a activităților de sprijin specifice.
  3. la nivel local se constituie Nucleul Local de Coordonare din reprezentanți desemnați de primar, un reprezentant al structurii medicale existente la nivel local (unitate sanitară sau medic de familie, după caz), un reprezentant al structurilor locale de ordine și siguranță publică și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, după caz.

 INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA
12 APRILIE 2021

2 thoughts on “COMUNICAT DE PRESĂ – Centrele de vaccinare operaționale în etapa a III-a, în Prahova. Nou apel adresat medicilor

Comments are closed.