Comunicat de presă – Medicii de familie pot administra vaccinul anti COVID-19 în cabinetele proprii, din data de 04 mai 2021

  • 79 de medici de familie din Prahova și-au dat acordul pentru a inocula vaccinul împotriva SARS-CoV-2 în cabinetele proprii
  • Medicii vor fi remunerați în plus pentru fiecare pacient înscris la vaccinare dintre cei care nu se află pe listele proprii   

        Primii 79 medici de familie din județul Prahova dintre cei 339 au încheiat contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru derularea integrală a procesului de vaccinare în cabinetele proprii, potrivit datelor furnizate Instituției Prefectului de către CJAS Prahova.

        Conform contractului, medicii de medicină primară vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru pesoanele aflate pe listele proprii/pentru persoanele care nu au medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii în termen de maximum 20 de zile de la demararea fiecărei etape de vaccinare.

        Conform legislației în vigoare, medicii implicați în acest proces vor beneficia de un tarif pe serviciu, după cum urmează:

  • pentru primii 50% din numărul total al celor înscriși pe lista proprie, eligibili pentru imunizare – 30 lei/serviciu
  • pentru pragul de 50.001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare – 50 lei/serviciu
  • peste pragul de 60% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare – 60 lei/serviciu

        În cazul persoanelor care nu au medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii în termen de maximum 20 de zile de la demararea fiecărei etape de vaccinare, medicii de familie care au încheiat contract cu CJAS în vederea asigurării intregrale a procesului de imunizare anti COVID-19, vor beneficia de următoarele remunerații:

  • pentru activitatea prestată de medicii de familie în vederea informării, programării la vaccinare, monitorizării și raportării reacțiilor adverse – 15 lei/serviciu
  • pentru cei care completează activitatea sus-menționată și cu vaccinarea propriu-zisă – 30 lei/serviciu.

        Tarifele sunt aplicabile exclusiv pentru serviciile acordate persoanelor înscrise de medicii de familie pe platforma de vaccinare și validate ca servicii de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV).

        Reprezentanții CJAS Prahova se așteaptă ca numărul medicilor de familie care se implică în campania de imunizare anti COVID-19 să crească în perioada următoare.

        Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, la Direcția Relații Contractuale.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
26 aprilie 2021

Foto cu caracter ilustrativ