Prefectul județului Prahova informează opinia publică că în urma apariției situației îngrijorătoare de la Spitalul Municipal Câmpina, unde bolnavii și personalul nu beneficiau de condiții optime din cauza nefuncționării instalațiilor de climatizare, prefectul Emil Drăgănescu a dispus:
Constituirea unei comisii pentru verificarea și soluționarea acestei probleme. Comisia este formată din:
-subprefectul Mircea Tănase
-conducătorii Casei de Asigurări de Sănătate Prahova
-directorul Direcției de Sănătate Publică Prahova
-Corpul de Control al Instituției Prefectului Județul Prahova
-reprezentanții unității medicale din cadrul Spitalului Municipal Câmpina
Totodată, prefectul județului Prahova a transmis autorităților locale din Câmpina, responsabile de rezolvarea acestei situații grave, să identifice în cel mai scurt timp soluții optime pentru ca bolnavii să beneficieze de servicii medicale adecvate și personalul spitalului să poată lucra în condiții normale.