Control efectuat de Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova la un supermarket din municipiul Ploiești

În urma unui articol apărut în presa locală, despre experiența neplăcută a unei consumatoare la unul dintre supermarketurile din municipiul Ploiești, Instituția Prefectului Județul Prahova a cerut Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova să efectueze verificările necesare în vederea clarificării situației semnalate.

Astfel , în cursul zilei de astăzi, 15 februarie 2022, Instituției Prefectului Județul Prahova i-a fost înaintată adresa în care sunt enumerate problemele constatate, dar și măsurile luate de echipa de comisari ce a efectuat control la supermarketul respectiv.

La momentul controlului, problema reclamată fusese remediată, însă în urma extinderii acestuia, au fost constatate deficiențe precum:

– zonele de prezentare a verdețurilor și a preparatelor din carne erau neigienizate;

– în zona de legume-fructe existau diferențe în informare cu privire la țara de origine;

– în camera rece au fost găsite preparate culinare cu stare termică schimbată;

– în lăzile frigorifice în care erau depozitate produsele congelate, era prezent strat gros de gheață, chedere cu resturi alimentare și neigienizate.

Pentru deficiențele constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 40.000 lei, un avertisment și a fost dispusă oprirea temporară a activității în zonele care prezentau neconformități.

Pe această cale, dorim să aducem la cunoștința cetățenilor faptul că Instituția Prefectului Județul Prahova va acorda o atenție deosebită acestui domeniu de activitate și va apela ori de câte ori este necesar, la serviciile publice deconcentrate care au atribuții în protejarea consumatorului.

Instituția Prefectului – Județul Prahova

15 februarie 2022