Astazi, 24 martie 2022, la sediul Instituției Prefectului Prahova a avut loc o întâlnire de lucru având ca obiect derularea exproprierilor pentru imobilele afectate de amplasamentul obiectivului de investiții „Autostrada Ploiești – Buzău – Județul Prahova”.
Ședința condusă de prefectul Virgiliu Daniel Nanu alături de subprefectul Emil Drăgănescu a strâns laolaltă primarii UAT – urilor Rafov, Dumbrava, Drăgănesti, Albești-Paleologu, Tomșani, Colceag și Baba Ana, alături de reprezentanți ai OCPI Prahova, dar și de firma de avocatură, reprezentantă a expropriatorului Statul Roman prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În data de 11 august 2021 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 860 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privata care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publica de interes național „Autostrada Ploiești – Buzău”, aflate pe raza localităților pe care le-am enumerat mai sus.
În acest moment, se parcurg formalitățile necesare pentru intabularea în cartea funciară a coridorului de expropriere pe numele Statului Roman și în administrarea MTI- CNAIR SA.
În acest sens, societatea SC Primul Meridian SRL, în baza mandatului acordat de Statul Român, urmează să întocmească documentațiile cadastrale individuale pentru toate imobilele afectate de amplasamentul acestui obiectiv de investiții.