Informare de presă privind evoluția panedemiei de COVID-19 și campania de vaccinare, în Prahova

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 27588 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 886 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate decese.

Cele 77 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) Număr persoane
0 – 18 6
19 – 29 9
30 – 39 13
40 – 49 13
50 – 59 14
60 – 69 8
70 – 79 7
80 – 89 6
Peste 90 1
Total 77

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 194 de paturi sunt ocupate. La ATI, au fost raportate două paturi libere, dintre care unul este prevăzut cu ventilator. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 0,86.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1272 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către D.S.P. Prahova. Alți 2001 cetățeni au fost legitimați, 283 de autovehicule au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului. Au fost verificate 104 societăți comerciale.

În urma acestor demersuri au fost aplicate 82 sancțiuni (80 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 2 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020). Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 10000 lei.

A fost deschis și un dosar de cercetare penală, în baza articolului 352 CP, pentru încălcarea măsurilor privind carantina.

///////////////////////

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 05 martie 2021, în județul Prahova au ajuns 81216 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 61941 doze Pfizer/BioNTech, 8520 produse de compania Moderna și 10800 de doze AstraZeneca.

Dintre acestea, au fost administrate 67477 doze (la ora raportării – 13:30). Stocul disponibil, în acest moment, este de 13708 doze vaccin (5229 – Pfizer/BioNTech, 3440 – Moderna, 5039 – AstraZeneca).

În ultimele 24 de ore nu au fost raportate noi reacții adverse și doze „pierdute“.

Până în prezent, 24622 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică).

/////////////////////

Apelăm, în continuare, la cetățeni, pentru a adopta o conduită responsabilă și a respecta normele de protecție sanitară (purtarea corespunzătoare a măștii de protecție, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate).

Doar printr-un efort comun și susținut vom putea limita răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2.

          Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.