Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova, 22 septembrie 2021
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 37.980 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 – 258 persoane confirmate în ultimele 24 ore ce fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) | Număr persoane |
0 – 18 | 39 |
19 – 29 | 30 |
30 – 39 | 38 |
40 – 49 | 45 |
50 – 59 | 37 |
60 – 69 | 28 |
70 – 79 | 18 |
80 – 89 | 21 |
Peste 90 | 2 |
Total | 258 |
➡️persoane vindecate – 34.764
➡️persoane decedate – 1.627 (în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3 decese, în rândul a trei persoane de sex masculin – 59, 73 respectiv 88 ani, cu comorbidități).
➡️persoane în carantina la domiciliu – 2.126
➡️persoane izolate la domiciliu – 1.460
➡️persoane în izolare institutionalizată – 129
➡️persoane în carantină instituționalizată – 0
➡️cazuri active la zi – 1.589
––––––––-
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 380, dintre care 306 de paturi sunt ocupate. La ATI, 22 locuri din care 21 locuri pentru pacienții cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.
––––––––––
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 1,70.
14 UAT cu incidența peste 3 cazuri/ 1000 locuitori – cap de listă: Gura Vadului-6,32
42 UAT cu incidența peste 1,5 cazuri/1000 locuitori.
Tabelul cu rata incidenței la zi poate fi regăsit aici:
––––––––-
Pe parcursul zilei precedente, în Prahova, au fost realizate 1.342 de teste (teste de la începutul pandemiei – 184.304), conform centralizării DSP Prahova.
––––––––-
Astăzi, 22 septembrie 2021, pe raza judeţului nostru au fost înregistrate alte 2 focare active:
– 1 x agent economic din comuna Ariceștii Rahtivani – 28 salariați
– 1 x agent economic din orașul Băicoi – 7 salariați
Toți aceștia au rămas ȋn izolare la domiciliu sub supravegherea medicului de familie.
––––––––-
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean, astăzi 22 septembrie 2020, la ora 14.00, a fost raportată următoarea situație în unitățile de învățământ din județul Prahova:
– elevi: 12
– preșcolari: 1
– cadre didactice: 6
– clase suspendate: 11
– școli suspendate: 0
– grupe preșcolari: 1
– personal auxiliar și nedidactic: 0
– personal medical: 0
Datele menționate sunt în dinamică și se pot schimba de la o ora la alta.
De la începerea anului școlar au fost înregistrate un număr total de 208 îmbolnăviri cu Covid-19 dintre care 33 în rândul cadrelor didactice și a personalului auxiliar și nedidactic, 163 elevi școlari și 12 elevi prescolari.
Facem un apel către prahoveni să sprijine autoritățile în efortul de a atenua efectele noului val de Covid-19. Toate instituțiile de la nivelul județului lucrează în comun pentru a păstra unitățile de învățământ deschise, astfel încât elevii să poată merge la școală în siguranță.
Respectarea măsurilor de siguranță sanitară și vaccinarea sunt la îndemâna tuturor și reprezintă singura modalitate pentru desfășurarea tuturor activităților în condiții normale.
––––––––-
Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până marți, 21 septembrie 2021, ora 21:30, în județul Prahova au ajuns 410.880 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care:
– 313.455 doze Pfizer/BioNTech,
– 43.620 produse de compania Moderna,
– 28.720 de doze AstraZeneca,
– 25.085 de doze Johnson & Johnson
Dintre acestea, au fost administrate 374.837 doze.
174.240 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin, iar alte 21.809 au fost vaccinate cu ser Johnson & Johnson.
Stocul disponibil, în acest moment, este de 5.657 doze de vaccin.
De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 4.934 doze pierdute în procesul de vaccinare și 61 de reacții adverse post imunizare (RAPI).
Instituția Prefectului – Județul Prahova susține campania de imunizare împotriva COVID-19 și recomandă cetățenilor să se înscrie în procesul de vaccinare prin intermediul medicului de familie, al angajatorului sau al platformei electronice disponibilă la https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/;
Vaccinarea este gratuită și voluntară !
Instituția Prefectului – Județul Prahova recomandă cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități și să manifeste un comportament responsabil. În acest scop, vă rugăm:
- purtați masca de protecție corespunzător, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, de câte ori vă aflați în spații publice.
- evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
- respectați regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și limitați cât de mult posibil, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă.
- apelați cu încredere la medici și la specialiști, încă de la început, dacă aveți o problemă de sănătate.
- informați-vă doar din surse oficiale: https://cetrebuiesafac.ro/;
ALTE INFORMAȚII:
Astăzi, 22 septembrie 2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, în cadrul căreia a fost adoptată:
– Hotărârea nr. 72/22.09.2021 prin care au fost aprobate măsurile necesare pentru pregătirea spitalelor din județul Prahova conform planului de reziliență județean, prin care numărul de paturi destinate patologiei COVID 19 în spitalele din județul Prahova este de 508, din care 26 paturi ATI (16 paturi ATI la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și 10 paturi ATI la Spitalul Municipal Câmpina)
Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova pot fi consultate în pagina Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” http://www.isuprahova.ro/hotarari_CJSU.html;
Instituția Prefectului – Județul Prahova
22 septembrie 2021