Informare presă: Întâlnire în premieră cu reprezentanții marilor retaileri din județ la Instituția Prefectului Județul Prahova

INFORMARE DE PRESĂ

Întâlnire în premieră cu reprezentanții marilor retaileri din județ la Instituția Prefectului Județul Prahova

Prefectul Virgiliu Daniel Nanu a lansat o invitație retailerilor din Prahova pentru o discuție de principiu în vederea cunoașterii dar și din dorința de a structura o bună colaborare pe viitor.

Întâlnirea a avut loc astăzi, 19 mai 2022, la sediul Instituției Prefectulului debutând cu o parte introductivă, ce a avut ca scop familiarizarea reprezentanților instituțiilor cu problemele ce sunt întâmpinate în acest domeniu.

Alături de prefectul județului au fost prezenți la discuție subprefectul Emil Drăgănescu și șeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia (Ploiești) Ion Iordăchescu, ulterior alăturându-se și primarul Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici.

Au avut loc dezbateri interesante ce au reieșit din desfășurarea activității zilnice a acestor retaileri, putând fi identificate astfel situațiile dificile cu care aceștia se confruntă, pornind de la simple întocmiri ale documentațiilor pentru o corectă funcționare și continuând cu avizările și măsurile ce necesită a fi îndeplinite pe parcurs.

Atât prefectul cât și ceilalți participanți prezenți din partea instituțiilor publice au dat asigurări cu privire la sprijinul ce va fi acordat necondiționat și și-au exprimat disponibilitatea de a găsi soluții eficiente pentru corectarea impedimentelor, stoparea unor eventuale abuzuri, dar și a unei birocrații dusă la extrem.

A fost conturată ideea de a fi creat un parteneriat care să dea rezultate în comunitate, lucru dezirabil de ambele părți.

Din discuțiile purtate a reieșit imposibilitatea îndeplinirii condițiilor impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență în vederea obținerii avizării scenariului pentru incendiu, fapt care duce la necesitatea creionării unui cadru legislativ simplificat, păstrând bineînțeles, siguranța deplină a cetățenilor.

Ca urmare a fost făcută propunerea ca la cea de-a doua  întâlnire în acest format ce va avea loc în viitorul apropiat, să fie prezenți inclusiv parlamentari ai județului Prahova în fața cărora cei cu expertiză în domeniu, să vină cu propuneri pertinente care să conducă la o variantă de a solicita modificarea legislației în acest domeniu.

La întâlnirea de astăzi au participat reprezentanții hipermarketurilor și magazinelor de bricolaj precum Selgros, Metro, Carrefour, Mega Image, Auchan, Cora, Profi, Dedeman, Atrsani și Leroy-Merlin.

Instituția Prefectului – Județul Prahova

19 mai 2022