Comitetul Județean pentru Situații de Urgență aprobă măsurile specifice ce se aplică în unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Prahova, pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară, în conformitate cu incidența cumulată la 14 zile, pusă la dispozițe de Direcția de Sănătate Publică Prahova.
Măsurile enumerate mai jos, nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
În localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori:
- se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
- se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00;
Prin excepţie de la prevederile mai sus indicate:
– în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
– unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
- Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
- Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt interzise.
- Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
- Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri).
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este interzisă.
În situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Măsura se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
- Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă .
- Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este interzisă.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate,o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
- Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
- Organizatorii/Operatorii economici au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea «Verificare reguli interne» din aplicaţia mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
- În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/ operatorii economici au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.
- Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.
One thought on “MASURI PENTRU DIMINUAREA IMPACTULUI TIPULUI DE RISC LA O INCIDENTA CUMULATA LA 14 ZILE MAI MARE DE 6/1000 LOCUITORI SI MAI MICA SAU EGALA CU 7,5/1000 LOCUITORI”
Comments are closed.