Primul centru de vaccinare de tip DRIVE THROUGH din Prahova va administra dozele de rapel în perioada 17- 20 iunie
Începând de joi, 17 iunie, ora 12:00, în parcarea de la Ploiești Shopping City se redeschide centrul de vaccinare împotriva COVID-19, de tip Drive Through, din Prahova și va funcționa până duminică, 20 iunie, orele 20:00.
Rapelul se va efectua cu vaccinul folosit la prima doză, mai exact cel produs de compania Pfizer BioNTech, iar ca noutate, un flux dintre cele patru existente, va administra vaccinul Janssen de la Johnson &Johnson (monodoză), pentru persoanele care nu au fost vaccinate până în prezent.
Așadar, la această campanie de vaccinare sunt așteptate atât persoanele care urmează să primească rapel cu vaccin Pfizer, cât și persoanele care doresc să beneficieze de o primă doză de vaccin, în cazul Pfizer, ori monodoza de la Johnson & Johnson. Opțiunea se face pe loc pentru una dintre cele două variante.
Programul de administrare a dozelor de vaccin este urmatorul:
– Joi, 17 iunie, între orele 12.00 – 20.00
– în zlilele de 18, 19 și 20 iunie, între orele 08.00 – 20.00
Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta în parcarea centrului comercial, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport).
Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului Prahova, Consiliul Județean Prahova, Primăria comunei Blejoi în parteneriat cu Ploiești Shopping City, dar și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Prahova, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, Serviciului de Ambulanță Județean Prahova și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Instituția Prefectului – Județul Prahova
14 iunie 2021