sedinta

Publicat în

      Colegiul Prefectural a fost întrunit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, iar ședința a fost prezidată de către subprefectul Emil Drăgănescu, care a interacționat cu reprezentanții deconcentratelor pe subiecte de interes general, ce reies din strânsa colaborare între instituțiile reprezentate în colegiu.         Totodată, pe ordinea de zi a acestei întâlniri au existat trei subiecte […]

Publicat în

Este evident că piața hotelieră din Prahova nu putea evita trendul negativ al industriei mondiale a ospitalității, proprietățile fiind afectate în procente diferite, în funcție de zonele în care se află sau de managementul pe care l-au adoptat. Declinul industriei ospitalităţii a fost mai rapid şi mai sever decât al oricărui alt sector. De rapiditatea, corectitudinea deciziilor autorităţilor, ca şi […]