statii saj prahova

Serviciul de Ambulanță Prahova a inaugurat un nou punct de lucru, la Puchenii Mari. Ce le-a transmis prefectul Cristian Ionescu angajaților SAJ Prahova – FOTO

Un nou punct de lucru al Ambulanței Prahova a fost inaugurat. Acesta este amplasat la Puchenii Mari, într-o zonă intens tranzitată și unde personalul medical al Serviciului de Ambulanță Județean aveau de străbătut zeci de kilometri de la Ploiești (cel mai apropiat punct) până la cazurile care le solicitau intervenția. Prin înființarea acestui punct care va deservi aproximativ 23.000 de locuitori, acțiunile vor fi mai prompte, scutindu-se atât din costuri, cât, mai ales, din timpul pierdut pe drum.

Programul de lucru va fi continuu, echipajele vor interveni cu autospeciale de tip B2. Este a doua substație deschisă de SAJ în acest an, prima fiind cea de la Apostolache.

Prezent la inaugurarea acestui punct de lucru, domnul prefect al județului Prahova, Cristian Ionescu, le-a adresat reprezentanților Serviciului de Ambulanță Prahova următorul mesaj:

„Mă bucur că, într-o perioadă extrem de tulbure, care nu prea ne-a permis să ne facem planuri, avem, totuși, oameni care s-au ambiționat să privească mai departe de acest moment și să facă tot posibilul pentru a da vieții o șansă.

Din păcate, statisticile privind sănătatea ne indică faptul că avem o cazuistică în creștere, generată de factori direcți, cum sunt problemele medicale ale fiecăruia, sau indirecți, cum este cazul accidentelor rutiere, și, de foarte multe ori, diferența între viață și moarte este făcută de momentul intervențiilor cadrelor medicale.

Prin deschiderea acestei substații a Serviciului Județean de Ambulanță, timpul de intervenție va fi scurtat, iar accesul va fi mult mai rapid în cazul accidentelor rutiere, stopurilor cardio-respiratorii etc.

Pentru prahovenii din această zonă, dumneavoastră, personalul medical care veți asigura permanența, sunteți, înainte de toate, un factor moral foarte important pentru că știu că, începând de azi, atunci când ei vor suna la 112 le veți fi aproape mult mai repede. Să sperăm, însă, că aceste apeluri vor fi rare, iar intervențiile dumneavoastră vor fi soldate cu succes.

Vă mulțumesc pentru efortul și devotamentul dumneavoastră, vă urez multă sănătate și putere de muncă!“

SAJ Prahova are sediul central în  Ploiești si 12 substații: 8 în urban (Băicoi, Câmpina, Comarnic, Mizil, Sinaia, Slănic, Văleni, Urlați ) și  4 în rural (Apostolache –deschisă în 2020, Bălțești, Ciorani, Miroslăvești (Puchenii Mari) – deschisă în 2020).