𝐂𝐀𝐌𝐏𝐀𝐍𝐈𝐀 ”𝐂𝐔𝐑𝐀̆𝐓̦𝐀̆𝐌 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐀” – ”𝐕𝐫𝐞𝐦 𝐨 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬̦𝐞𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞!”

♻️Prefectura Prahova a înștiințat 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑖𝑣 – 𝑡𝑒𝑟𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙𝑒 organizate la nivel de 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎̆, 𝑜𝑟𝑎𝑠̦, 𝑚𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑝𝑖𝑢, 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦, 𝑠𝑢𝑏𝑑𝑖𝑣𝑖𝑧𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑖𝑣 – 𝑡𝑒𝑟𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡̧𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑎̆ cu privire la posibilitatea de a se înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – Curățăm România.
♻️Sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor, de pe raza teritorială a UAT/ADI, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia.
♻️Pentru realizarea acestei activități, beneficiarii finanțării pot coopta voluntari din comunitățile locale, inclusiv din rândul instituțiilor publice, unităților de învățământ, operatorilor economici și/sau puși la dispoziție de ONG-uri; de asemenea, solicitanții pot încheia parteneriate cu entitățile menționate, în scopul facilitării activităților specifice.
♻️Suma maximă care poate fi acordată de AFM pentru finanțarea unui proiect, cu condiția încadrării în bugetul Programului, se stabilește în funcție de numărul locuitorilor la nivelul UAT solicitante sau, în cazul în care cererea de finanțare este depusă de către ADI, în funcție de numărul cumulat de locuitori ai UAT care intră în componența ADI, în cazul în care aceasta din urmă este solicitant, astfel:
30.000 lei pentru solicitantul care are ≥ 400.001 locuitori;
27.000 lei pentru solicitantul care are între 200.001 şi 400.000 locuitori;
24.000 lei pentru solicitantul care are între 100.001 şi 200.000 locuitori;
21.000 lei pentru solicitantul care are între 50.001 şi 100.000 locuitori;
18.000 lei pentru solicitantul care are între 20.001 şi 50.000 locuitori;
15.000 lei pentru solicitantul care are între 10.001 şi 20.000 locuitori;
12.000 lei pentru solicitantul care are între 5.001 şi 10.000 locuitori;
9.000 lei pentru solicitantul care are între 3.001 şi 5.000 locuitori;
5.000 lei pentru solicitantul care are între 1.501 şi 3.000 locuitori;
3.000 lei pentru solicitantul care are ≤ 1.500 locuitori.
‼ Ghidul de finanțare a Programului Curățăm România și Instrucțiunile de înscriere în program pot fi consultate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea Programe de finanțare (https://www.afm.ro/curatam_romania_ghid.php)