𝑺̦𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̦𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒊𝒔𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑫𝒊𝒂𝒍𝒐𝒈 𝑺𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍, 30 mai 2023

Prefectul Virgiliu Daniel Nanu a prezidat în după-amiaza zilei de ieri ședința Comisiei de Dialog Social, alături de dumnealui aflându-se cei doi subprefecți Emil Drăgănescu și Marius Soare. Subiectul discutat de către membrii comisiei a fost stimularea ocupǎrii forței de muncǎ.

Ca atare, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, doamna Cristina Stoichici a trecut în revistă mǎsurile active finanțate din bugetul asigurǎrilor pentru somaj și a prezentat detalii și stadiul implementării proiectelor cu finanțare europeană prin POCU 2014-2020.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a valorificat oportunitățile oferite de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (POCU), prin depunerea și câștigarea unor proiecte în valoare totală de
peste 5 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro) → cel mai mare beneficiar din cadrul POCU din România.
Aprox. 75% din suma contractată se regăsește deja în cererile de rambursare depuse de ANOFM la autoritățile competente și, estimăm ca până la finalul programului, respectiv 2023, procentul de absorbție să fie de peste 90%.
Detalii despre proiectele AJOFM:  Prezentare Proiecte CDS 30.05.2023